Conferinta Medicala Romano-Ucrainiana cu participare international, Editia I, Aerul nu are frontiere. Plamanii sanatosi sunt cheia prosperitatii natiunii

Conferința Medicală Româno-Ucrainiană

cu participare international, Ediția I,

“Aerul nu are frontiere. Plămânii sănătoși sunt cheia prosperității națiunii”.

20 Septembrie 2019, Aula E, Universitatea din Suceava

Manifestarea face parte din programul de lucrări dedicate educaţiei medicale continue în Pneumologie, fiind organizată sub egida Societaţii Române de Pneumologie (SRP) și a Colegiului Medicilor Suceava, în parteneriat cu Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universitații din Suceava și Universitatea de Medicină din Cernăuți.

Conferința își propune să aducș în atenția specialiștilor din cele duă țări seria prezentărilor de caz și a temelor de actualitate privind diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pulmonare și al maladiilor conexe, pentru a raspunde cerințelor actuale privind asigurarea și îmbunătățirea permanentă a calitații actului medical.

Cursul EPACTT

(European Accredited Curriculum on Tobacco Treatment)

21 Septembrie 2019, Aula E, Universitatea din Suceava

Cursul este organizat sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davilla” București, Societății Române de Pneumologie (SRP), Colegiul Medicilor Suceava și al Rețelei europene pentru prevenirea fumatului și tutunului (ENSP, Buxelles).

După finalizarea cu succes a celor opt module ale cursului, participanții vor primi un certificat de absolvire. Materialele de curs cuprind toate domeniile de tratare a dependenței de tutun, programul oferind profesioniștilor din domeniul sănătății cele mai noi practici bazate pe dovezi care pot fi utile în consilierea și tratamentul renunțării la fumat.

Participarea la ambele evenimente va fi certificată și creditata E.M.C. din partea Colegiului Medicilor din Romania.

Plata taxei de participare la Conferință ( 50 Ron) și Curs (150 Ron) poate fi efectuată în contul Societaţii Române de Pneumologie sau la secretariatul evenimentului. Participanții care doresc să ia parte la ambele evenimente, vor achita o taxa unică de 150 Ron.

Informații suplimentare se pot obține accesând   www.srp.ro, iar pentru înscrieri vă așteptăm cu mesaje la adresa contact@herman-medical.ro, sau sunând la numarul de telefon 0731 333 220.

Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!

În numele Comitetelor de Organizare,

Dr. Ioana Munteanu,                         Prof.dr. Liliia Todoriko,                      Prof.dr. Mihai Covașă,

Coordonator al Programului Național                    Coordonator al Departamentului de                     Șeful Departamentului de Sănătate

de Supraveghere, Prevenire și Control                 Tuberculoză și Pneumologie,                                 și Dezvoltare Umană,

a Tuberculozei din România,                                 Universitatea de Medicină din Cernăuți               Universitatea din Suceava

Institutul „Marius Nasta”, București                     Membru al Academiei Medicale, Ucraina