Anunț electoral
Vă informăm despre organizarea şi desfăşurarea alegerilor organelor de conducere şi control ale colegiilor teritoriale şi ale Colegiului Medicilor din România, pentru mandatul 2024 – 2028, conform prevederilor Regulamentului electoral adoptat prin Decizia CMR nr. 7 din 16.06.2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 578 bis din 21.06.2024.
Dreptul de vot poate fi exercitat de membrii colegiului pentru care nu există o decizie de suspendare a calității de membru CMR, care au cotizația plătită până la 30 iunie 2024 și care dețin carte de identitate / buletin de identitate în termen de valabilitate.
Accesul la votul electronic se va face exclusiv pe telefonul mobil, prin aplicația medicului, dezvoltată de CMR și pusă la dispoziția tuturor membrilor săi. Detaliile necesare privind instalarea / utilizarea aplicației medicului sunt disponibile pe site-ul oficial: www.cmr.ro. Adresa personală de e-mail și numărul de telefon mobil declarate de fiecare medic la colegiu sunt cele care vor fi înscrise în Registrul electoral, motiv pentru care, pentru a vă exprima votul electronic este obligatorie utilizarea telefonului mobil și adresei de e-mail declarate colegiului.
Medicii membri CMR au dreptul de a candida pentru funcțiile de membru în consiliul colegiului teritorial, de reprezentant în Consiliul național, de reprezentant în Adunarea generală națională și în comisia de cenzori, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt înscriși în colegiul teritorial unde depun candidatura;
b) au cotizația plătită la zi (până la 30 iunie 2024);
c) nu au fost sancționați disciplinar sau penal, în baza unei hotărâri definitive, în ultimii 5 ani;
d) au deținut mai puțin de 5 mandate succesive în organele de conducere ale CMR la nivel teritorial sau național, cu excepția funcției de membru în comisia de cenzori căreia nu i se aplică această condiție. (Notă: Numărul de mandate se va calcula conform legislației.)
Un medic poate candida atât pentru funcția de membru al consiliului colegiului teritorial, cât și pentru cea de reprezentant în Adunarea generală națională a CMR. Un medic care candidează pentru mandatul de membru în comisia de cenzori, nu poate candida și pentru funcția de membru al consiliului colegiului teritorial sau pentru cea de reprezentant în Adunarea generală națională a CMR.
Candidaturile pentru funcțiile de membru în consiliul colegiului teritorial, de reprezentant în Adunarea generală națională și de membru în comisia de cenzori se depun în perioada 16 august 2024 – 3 septembrie 2024 după cum urmează:
a) personal, la sediul colegiului teritorial în zilele lucrătoare de luni până vineri: 10:00-14:00;
b) poştă sau curier, situație în care candidatura depusă la poștă sau curier trebuie să ajungă la destinație până în ultima zi, respectiv 03.09.2024;
c) prin poștă electronică, situație în care termenul se va împlini la finalul programului declarat de colegiul teritorial, respectiv 03.09.2024, ora 14:00. Data și ora depunerii este atestată de către calculatorul colegiului teritorial și servește ca dovadă a datei și orei depunerii candidaturii.
Secretariatul va primi şi va înregistra depunerea candidaturilor, va confirma candidatului primirea tuturor actelor și în termen de cel mult 24 de ore de la primire le va înainta comisiei electorale teritoriale.
Candidaturile vor cuprinde:
a) declarația de candidatură tehnoredactată; modelul declarației de candidatură este prevăzut la Anexa nr. 2 a Regulamentului electoral și este afișat pe site-ul www.cmsuceava.ro;
b) un curriculum vitae (în limba română);
c) o scrisoare de intenție care va cuprinde motivația candidatului, exprimarea interesului pentru poziția vizată, propuneri concrete pentru îmbunătățirea activității colegiului etc.
Conform Regulamentului electoral, candidaturile și toate documentele aferente fiecărei candidaturi (declarație de candidatură, curriculum vitae, scrisoare de intenție) se vor afișa în mod obligatoriu pe site-ul www.cmsuceava.ro , cu anonimizarea CNP-ului, domiciliului, numărului de telefon mobil și adresei de e-mail.
Votul pentru membrii consiliului colegiului teritorial și reprezentanții în Adunarea generală națională va fi exprimat în perioada 20-21 septembrie 2024 pentru turul I, respectiv în perioada 4-5 octombrie 2024 pentru turul II, dacă va fi necesar.
Intervalul orar în care se va desfășura scrutinul, atât fizic, cât și electronic (online) va fi stabilit ulterior și va fi anunțat din timp.
Comisia electorală a Colegiului Medicilor Suceava își va desfășura activitatea la sediul colegiului, aflat în municipiul Suceava, str. Curtea Domnească nr. 6. La această adresă se va desfășura inclusiv votul fizic. Alte date de contact: telefon fix / fax: 0230522693; telefon mobil 0741196619; e-mail: colegiulsuceava@gmail.com și secretariat@cmsuceava.ro
COMISIA ELECTORALĂ A COLEGIULUI MEDICILOR SUCEAVA